Povestea mea

Sunt Elena Pavlicu

nutritionist autorizat si antreprenor

Încă din copilărie, părinții mei au fost foarte atenți cu alimentația mea, iar tot ceea ce se regăsea în farfuriile noastre venea în cea mai mare parte de la micro-ferma pe care au îngrijit-o cu drag.

Astfel, fără să îmi dau seama, am fost crescută și educată într-un stil de viață sănătos.

De când s-a născut fiica mea, am conștientizat importanța acestui lucru, iar experiența copilăriei și pasiunea pentru domeniul nutriției m-au determinat să îmi iau certificarea de nutriționist, astfel putând să le arăt și oamenilor din jurul meu cum pot să se educe în acest sens.

Dacă și tu ai încercat până acum diete minune, suplimente alimentare și orice alte metode pentru a ajunge la forma pe care ți-o dorești, iar nimic din toate astea nu a funcționat, atunci hai să ne cunoaștem și lasă-mă să îți arăt ce poate funcționa cu adevărat pentru tine.

“Nu te vei simți presat să ajungi la o greutate ideală.
Te vei uita în oglindă și iți va plăcea ce vezi!”

CE SE ÎNTÂMPLĂ MAI EXACT?
  • Sesiunile se desfășoară online, atunci când tu ai timp.
  • Vom schița împreună istoricul tău medical și mă voi asigura că tot ceea ce îți voi propune va fi facil și ușor de aplicat.
  • Îți voi oferi inițial un plan alimentar personalizat pe două săptămâni, bazat pe obiceiurile tale zilnice și voi urmări ca tu să îl implementezi ușor.
  • Voi fi alături de tine în tot acest timp, oferindu-ți consiliere și suport, adaptând pe parcurs mecanismul, pentru a fi siguri împreună că va funcționa 100%.

Îmi doresc să spargem bariera nutriționist/client și să construim o relație bazată pe încredere în competențele mele, iar tu să fii mulțumit pe toată durata procesului.

Contactează-mă






    Urmărește-mă pe Instagram

    @elena.pavlicu.telenutritie

    This error message is only visible to WordPress admins

    Error: There is no connected account for the user 7025213775 Feed will not update.